36.

fiecare obiect ocupă locul celuilalt

 

a patra cafea e cel mai bine

să nu o bei singur

 

genul ăla de dragoste care se desface

cade la picioarele tale

mai ceva ca maria magdalena

 

senzaţia că nimic din ce ai văzut pe redtube

nu s-a întâmplat & programul tău

planificat meticulos pentru 23.52

 

rezistă

 

rezistă cu un singur picior în groapă

#wefoundstories

noaptea asta e diferită. aşază-te lângă mine.

am să-ţi povestesc o întâmplare

cu monştri timizi ca noi.

 

16.

greţurile din dimineaţa unei gravide

de fiecare dată când cineva vine spre tine

 

pupici cu lipici & sunetul după ce tragi apa

 

te mişti continuu

 

de la un punct la celălalt

fiecare obstacol e un om

 

dai din mâini în găleata asta

cu structuri de personalitate instabile

 

ai speranţa că toate verbele

la persoana întâi aparţin altcuiva

 

            / ce faci tu se numeşte o încercare

               de a ieşi dintr-o situaţie /

 

66.

purtăm cel puţin o conversaţie pe zi

demnă de un intelect liminar

 

suntem un întreg exerciţiu

al repetării ultimelor silabe

 

nu ştim să definim un interior dar poate

în noaptea asta dormim cu lanterna sub pat

 

şi noi şi ceilalţi

DAN SOCIU: SMS-URI PENTRU ORBI

PÁVOR s.n. (Liv.) Stare de groază, provocată de imagini terifiante, care apare la copii în timpul somnului. [< lat. pavor, it. pavore].

     Cam aşa se simte atmosfera în Pavor nocturn, ,,doi avortoni găsiţi în container/ două hoituri îmbrăţişate-n portbagaj” care nu reuşesc niciodată să trăiască momentul. O poveste în care toate bătrânele fotografiază pantofii de pe stradă & nu apucăm niciodată să ne sărutăm.

    10374015_602628696511238_3497171526353870575_n Sociu este unul dintre contemporanii cu care şi cititorul mediu poate ţine pasul, deoarece a exprimat sentimentele normale ale unei persoane perfect normale într-o formă poetică atrăgătoare chiar şi pentru o ureche mai puţin obişnuită să perceapă subtilităţi. Accesibilitatea lui Sociu s-a bucurat de o primire atât de bună, încât a obţinut Premiul Mihai Eminescu pentru Debut şi Premiul USR, Cea mai bună carte de poezie a anului pentru Cîntece eXcesive.

      Dacă poemele lui Mircea Ivănescu se consumă de preferinţă în doze mici, Dan Sociu trebuie luat cu găleata. Sunt toate scurte poeme armonioase, care alunecă pe gât ca nişte chipsuri. Citeşti unul, o să ţi se pară copilăresc de simplu. Citeşti cinci şi vor deveni enigmatice. La zece, capătă dimensiuni stranii, totul îşi pierde realitatea. Citeşti o sută şi tot ce vei mai înţelege e că poetul ăsta e genial.

    Parte a efectului se datorează naturii morbide a acestor versuri. Lui Dan Sociu îi face plăcere să ne poarte cu gândul la cadavrele îmbrăţişate din portbagaj şi scrie cu nesaţ despre dragostea din care nu a mai scăpat nimeni cu noduri în gât. Jumătate din poemele lui se ocupă de momentul ,,într-o realitate ne iubeam,/ în alta stăteam tăcuţi pe iarbă şi dădeam/ din mâini ca înecaţii”. În poemele lui se amestecă imagini familiare cu dragostea bizară. Iată un fragment tipic: ,,vietatea din mine/ simte cum se trezeşte/ vietatea din tine/ cu ochii lipiţi/ cu urechile-nfundate/ scînceşte speriată/ frica gîlgîie-n noi/ toată noaptea au zbierat lîngă gară/ şi dimineaţa e o uşă/ ruginită de bloc/ prin care ieşi după o jumate de pîine/ toată noaptea o femeie/ anunţă trenurile altora/ după fiecare anunţ tresărim/ ne pocnim cu coatele-n faţă/ lîngă tine mă simt/ tot timpul ca un jeg şi/ rasă-n cap” (cu gura uscată de ură).

        Dan Sociu este şi un poet al pesimismului prin excelenţă. Suntem tentaţi să credem că avem de-a face cu un prototip al lui Faulkner, Flannery O’Connor şi toată tagma lor crudă şi nesăţioasă. Ne dăm seama imediat în ce fel diferă Sociu de goticii secolului XX de cei din categoria Frankenstein: Sociu se plasează ferm de partea monştrilor. Monstruozitatea lui se constituie într-o superioritate stranie; impietatea lui – într-un sfânt egoism. Pe scurt, e un adolescent. Dacă în primul capitol, cu gura uscată de ură, se resimt urmările unor fapte de o îndrăzneală nebună, în apă de vis. studiu de caz transpare instantaneu impresia de măreție. Și asta se datorează, în bună măsură, fundalului liricii sale, care rămâne iubirea ca expresie a neîmplinirii. Tactica preferată de Sociu – sau metoda Sociu – este să îți arate lucruri minuscule, aproape biografice – mersul pe bicicletă, spre exemplu – ca apoi să extindă cadrul și să ne apară dragostea sufocantă din jurul anumitor lucruri simbol. ,,dragoste cu spălături stomacale/ dragoste cu falcă legată” reprezintă alfa şi omega în poezia lui. Încercaţi efectul: ,,am zis să rămânem împreună până la primăvară,/ să ieşim mai ieftin la chirie./ nu ai de ales, trebuie să iubeşti pe cineva,/ altfel te ia mama dracului” (apă de vis. studiu de caz).

      Dintre accentele dominante la Sociu, dragostea este sublimă; tragedia, ridicolă: ,,aş vrea să-ţi pot vorbi/ cu blândeţe/ ca şi cum ferestrele/ casei noastre/ ar da înspre mare/ şi zilele ni le-am petrece/ privindu-ne/ şi seara ai picta/ sau ai ţese/ şi prietenii ar veni la noi înotînd/ şi organele noastre/ şi-ar fi uitat de tot/ activităţile fasciste/ şi viaţa noastră ar fi curată/ ca un cuţit de măcelărie/ proaspăt şters” (cu gura uscată de ură).

Esenta de femeie

woman-strongSunt creată după o rețetă secretă care conține praf de stele, esență de dragoste și un ingredient secret cu multe vise și dorințe. Sunt țesută, brodată și sculptată după o imagine  sacră, dupa legi tainice, după  standarde enigmatice. Umblu aiurea într-o lume pe care n-o stapanesc, care nu mă stapanește. Sunt femeie – gingașă, plapandă, delicată. Țesută în mod tainic, din culorile curcubeului, pictată în sunetele celei mai suave muzici și răsunând a cele mai delicate parfumuri. Mă joc cu lumea asemenea unei pisici cu un ghem de ață. Uneori ma cred stapana absolută, altoeri mă abandonez într-o nebună încredere în acea zonă de confort reconfortantă. Lupt, visez, gândesc. Creez din nimic. Lucrurile prind contur pentrucă eu am contur. Se ciocnesc, se amestecă, se încurcă… se crează și se distrug într-un ritm mult prea alert. Sunt femeie: frumoasă, delicată, complicată… Merg pe drum, fără a ști incotro, cumpăr lucruri colorate pentru a impodobi cine stie ce cotlon uitat de lume si zambesc doar pentruca lumea sa se simta bine. Sunt eu. Fără cravată. Eu fără job. Eu fără scrupule. Eu fără tabuuri Eu fără tablouri. Eu fără mine.  Eu cand mi-e dor… Eu cand mi-e somn… Eu cand visez! Sunt doar eu… femeia; eu, visul; eu, aspiratia; eu, complexul; eu universul! 

CITIM PUTIN SI NE CASATORIM : JANE AUSTEN

images    Proza lui Jane Austen prezintă o bună cuviinţă ideală, de secolul al XVIII-lea, fiind prea tensionată pentru lirism, însă ridicând inteligenţa pe asemenea culmi, încât se transformă în frumuseţe. Proza perfectă, aşa cum o foloseşte Gibbon să descrie declinul şi decăderea Imperiului Roman, iar Jane Austen să descrie declinul şi decăderea vanităţii unei fete de provincie. Umorul lasă sentimentul unui produs secundar al clarităţii – glumele sunt integrate atât de discret în textura perfectă, încât băgăm de seamă intenţia autoarei abia când am început să râdem. Felul în care mânuieşte ea umorul cu faţa imobilă este cel mai elegant cu putinţă.

    Principala trăsătură a romanelor lui Jane Austen de care trebuie să ai ştiinţă este că fac parte din literatura escapismului. Ca să te bucuri de Jane Austen, nu trebuie să fii inteligent, nu trebuie să ţii de şase, nu trebuie să te pregăteşti de cine ştie ce test de abilităţi mentale. Tot ce-ţi trebuie sunt ochii. Dacă laşi cartea pe podea, când te întorci o să-ţi găseşti citind din ea pisica. Publicul a învăţat asta de mult, iar industria Austen modernă este o masă tot mai întinsă de produse literare derivate, biografii, filme şi seriale TV. Ai putea să te gândeşti, aşadar, că nu mai există nimeni care să trebuiască să-i cunoască opera. Există, totuşi, o secţiune masivă de populaţie rămasă complet în afara influenţei ei: bărbaţii.

   images (1)Combinaţia de maniere cuviincioase, obsesia căsătoriei, sexul protagonistelor ei şi sexul ei propriu au lăsat generaţii de băieţi heterosexuali sentimentul că o lectură Jane Austen ar echivala cu veşminte femeieşti, purtate acasă. Nu vrem să ne impunem nimănui cu forţa, dar cititorii bărbaţi ar trebui să-i reconsidere opera. Lui Jane Austen îi lipsesc majoritatea trăsăturilor care fac parte din comedia romantică un gen insuportabil pentru mulţi bărbaţi. Chiar dacă sunt poveşti de iubire, Austen ocoleşte, în general, confidenţele amoroase, la pachet cu nunţile, sentimentele şi sărutările. Ea se foloseşte de intriga de căsătorie drept simplă coloană vertebrală pentru un milion de replici sarcastice. În realitate, par mai degrabă comedii de situaţie neobişnuit de inteligente, plasate în secolul al XVIII-lea, unde ,,situaţia” este cum să ,,scapi de piatra din casă”.

    Mândrie şi prejudecată este cea mai nostimă. Conţine şi cea mai bună poveste de iubire şi cea mai mică proporţie de dezordine. Principalele personaje, Elizabeth Bennet şi Mr. Darcy, sunt un exemplu clasic de cuplu care îşi exprimă tensiunea sexuală prin gâlceavă. Tatăl eroinei, cu singurul scop în viaţă de a-i ridiculiza pe cei din jur, este exact ceea ce serveşte unui roman de Jane Austen ca să treacă de la ,,distractiv” la râs în hohote.

    S-ar putea spune că Emma să fie un roman mai bine clădit, dar care suferă din cauza premiselor şi a lipsei oricărui personaj al cărui scop în viaţă este să-i ridiculizeze pe cei din jur. Premisele: Emma se străduieşte să le mărite pe fetele din jurul ei, fără ca ea să se gândească vreodată la bărbaţi, până în clipa în care îşi dă seama că e îndrăgostită. Iubitul ei secret este un prieten de familie, de două ori mai în vârstă ca ea, pe care l-a văzut practic în fiecare zi, din copilărie. Austen reuşeşte să scape cu faţă curată – nesperat – evitând să ne trimită cu gândul la mire legănând-o pe bebeluşa Emma pe genunchi. În plus, Emma dă uneori semne că devine un personaj al cărui scop în viaţă este să-i ridiculizeze pe cei din jur.

     Celelalte romane sunt în esenţă un mod de a te consola că ai terminat Mândrie şi prejudecată, fiind sau prea stereotipe, sau prea bombastice. Scrierea rămâne în continuare minunată, dar în lipsa unui personaj al cărui scop în viaţă este să-i ridiculizeze pe cei din jur, pare o muncă în zadar. Ar trebui citite, după ce ai terminat Mândrie şi prejudecată prima , a doua şi a treia oară, în următoarea ordine: Emma, Persuasiune, Raţiune şi simţire, Parcul Mansfield, Mânăstirea Northanger.

      Şi în fine, există dezbateri dacă nu cumva Jane Austen ar fi supraestimată (fiind în realitate vorba doar de fashionlit) ori subestimată (autor mare, dispreţuită din cauza subiectelor ei feminine). Opinia mea? Fashionlit este subestimată, iar marii autori sunt supraestimaţi. Zi-i tu tomată, eu o numesc legumă. Trăgând linia, un soi rău de bine nu există.

Stop, pui de leu!

     Cropped_lion_cub.3iubim. iubim frumos, intens, profund… iubim aşa cum credem că nu vom mai iubi niciodată. trăim… clipe… zile… ani… şi toate rămân tablouri în rama pe care arareori o contemplăm, la câte o masă de aducere aminte la care ne înfruptăm din fructele dulci-amărui ale trecutului. păşim agale pe o cale cu trandafiri pe jumătate uscaţi, cu spini ascuţiţi… îl privim de departe cu o deosebită admiraţie… într-o clipă dispare vraja şi din tot trupul încep să răsară broboane reci de sânge cald, tocmai gătit la temperatura potrivită pentru a se revărsa în şiroaie peste spinii întortochiaţi de pe cărare.
      Zâmbeşti… sau poate din cruda sinceritate se scurg două picături de apă… sau două picături de sudoare din ochi. Se pare că e mai mult decât poate îndura sufletul tău fragil, pui de leu plecat în căutarea fericirii. Binefăcătoarea rouă a serii cade fin, acoperindu-te. Dintr-un colţ timid apar doi ochi necrezut de frumoşi.
     iubim… din nou iubim… din nou iubim frumos, din nou iubim intens, din nou iubim profund… din nou iubim aşa cum nu credeam că vom mai iubi vreodată.
    te opreşti. trandafirii au înflorit! te tragi un pas înapoi şi priveşti din nou ochii care îţi surâd. timpul trece… de atâtea ori ai trecut pe aceeaşi alee… aceiaşi trandafiri… alţi ochi timizi.
     Acum nu mai eşti un pui. Coama ta falnică flutură cu fiecare adiere de vânt. Eşti un leu adevărat. Alţi ochi te privesc, te adulmecă… te ademenesc. Te intorci şi pleci. Abia acum începi să iubeşti cum n-ai iubit niciodată.
    Pui de leu, curajul nu stă în a merge mai departe, ci în a avea tăria să te opreşti!